Trei adolescenți au fost atacați cu un cuțit de doi tineri pe un bulevard din Brăila

Trei adolescenți au fost atacați cu un cuțit de doi tineri pe un bulevard din Brăila
Publicat: 22/01/2020, 20:44

Doi copii au rănit cu un cuțit și au tâlhărit trei elevi, în două incidente separate, produse marți, pe un bulevard din Brăila.

Potrivit polițiștilor, agresorii, cu vârste de 10 și 17 ani, au atacat un elev de 15 ani, pe care l-au înjunghiat cu scopul de a-l tâlhări. Ulterior, ei au abordat alți tineri de 16 ani, cărora le-au furat o țigară.

Adolescentul înjunghiat a ajuns la spital, iar celelalte două victime au scăpat fără a fi rănite. Agresorii au fost prinși de polițiști.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila au fost sesizați de către UPU Brăila, cu privire la faptul că la unitatea medicală s-a prezentat un minor, în vârstă de 15 ani, din Brăila, care ar fi fost agresat. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în jurul orei 14.00, un timp ce se afla pe Calea Călărașilor, ar fi fost abordat de două persoane, care l-ar fi amenințat și l-ar fi înțepat cu un cuțit, cu scopul de a le da bani. Totodată, folosind aceeași metodă, ar fi abordat alți doi minori, ambii în vârstă de 16 ani, din Brăila, de la care ar fi sustras și o țigară. Cei doi tineri nu au suferit vătămari corporale. Polițiștii i-au identificat pe raza municipiului, pe doi minori, cu vârstele de 10, respectiv 17 ani, bănuiți de comiterea faptelor”, au anunțat reprezentanții IPJ Brăila.

Polițiștii au întocmit în acest caz un dosar penal pentru tentativă de tâlharie calificată și tâlhărie calificată.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bancher condamnat la moarte pentru luare de mită. Câți bani a luat
Ultimele imagini cu micuța Raisa în viață. Ce au surprins camerele de supraveghere pe 27...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Tanchiștii ucraineni se plâng că tancurile Abrams i-au transformat în ținta principală a atacurilor Rusiei....
Cu ce se ocupă fiul lui Radu Mazăre, de fapt. Răducu are o afacere care...
A fost descoperit elixirul ieftin al vieții „fără de moarte”. Ce trebuie să consumi pentru...
Casa pe care miliardarii lumii n-ar putea s-o cumpere nici dacă şi-ar pune banii laolaltă....
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Momentul în care Adi Minune a plecat cu portbagajul plin de bani de la o...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Șoferii ce NU poartă ochelari de vedere iau amendă! Cum EVIȚI sancțiunea?
Sursă iraniană: Iranul pune la dispoziţia rebelilor Houthi o rachetă lansată pe mare
Fenomen RAR pe cerul Pământului! 6 planete vor face PARADĂ
Decizie privind PUNCTUL DE AMENDĂ. Milioane de șoferi așteptau vestea cu sufletul la gură
Socialism „pe pâine” în școlile românești. 78% dintre liceeni sunt deja de stânga
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Tânărul de 15 ani a recunoscut crima. A povestit în detaliu cum a ucis-o pe...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Efectele caniculei asupra nașterilor, dezvăluite într-un studiu ce a durat 25 de ani
×